Poetul Ion Mureşan şi un volum muuuuuult aşteptat
Din punctul meu de vedere, după Răscoala din 1989, două evenimente importante şi muuuult aşteptate s-au întâmplat în România şi al treilea este pe cale să se întâmple.
Unu – intrarea României în UE şi în NATO (e de bine sau rău – nu ştiu)
Doi – Ion Groşan sare în schemă cu romanul “Un om din est”
Trei – şi, în sfârşit, poetul Ion Mureşan iese pe taraba spiritului cu volumul de mult promis – cartea Alcool, la Editura Charmides din Bistriţa (nu râdeţi, nu mint, e pe bune, volumul apare).
La marile case de pariuri din România, au pierdut toţi cei care au mizat pe faptul că romanul lui Groşan şi cartea de poezie a lui Muri nu vor apărea niciodată.
Ştiu cu siguranţă că volumul lui Muri apare, pentru că am avut:
- ONOAREA (Ion Mureşan este alternativa poetică a Ardealului la Bucureşti),
- BUCURIA (Ion Mureşan este un poet simpatic, la care ţin mult),
- FURIA (l-am aşteptat pe poet să-şi dea bunul de tipar şi el, în loc să ajungă la noi, a ajuns în Bistriţa la o manifestare culturală)
ŞI
- PRILEJUL DE BEŢIE (citind poemele lui Ion Mureşan despre Alcool, ne-am apucat să bem)
… SĂ TRUDESC LA ACEASTĂ CARTE.
Felicitări, Muri! Felicitări lui Gavril Ţărmure, editorul cărţii (e din Bistriţa) şi poetului sătmărean Dumitru Păcuraru, care se ocupă de tiparul complex al acestei cărţi-obiect.
Restul este alcool, beţie (nu de cuvinte) şi poezie de bună calitate, stilul Ion Mureşan – categoria grea, precum cea pe care o veţi citi acum: