Din Jurnalul liric de la Klausenburg al lui Octavian Hoandră (V)
V
duminică, 8 mai 2011, 11:05 am
cum nu mai poţi asculta köln concert
asta s-a întâmplat
chiar înainte de a te fi gândit să asculţi concertul acela
nu l-ai mai ascultat o vreme
dar a-l asculta într-adevăr însemnă să ştii că e acolo înlăuntrul tău
siguranţa aceea de a-l putea asculta oricând
şi puterea care stă în chiar acest gest
să simţi că acest concert
poate învălui un sens pe care l-ai simţit atunci
deci mai bine zis că ai puterea aceea
de a şti în linişte că el există asemeni foenului
cald
ce topeşte pansamentul de gheaţă al muntelui
şi putinţa de a apăsa oricând pe butonul acela „play” din partea stângă a fiinţei tale şi deodată jarrett îţi va povesti cu degetele lui
dansând pe clapele pianului
că da totul este aşa cum ştii
şi că nu se poate întâmpla nimic rău
aşa a fost
că discul era la locul lui
te uitai prin lumina difuză a lămpii de veghe şi îl vedeai în raftul întunecat
deşi privirea ta nu-l putea distinge însă ştiai că el e acolo
că în orice secundă te-ai fi ridicat de pe canapeaua
de piele în orice secundă
aşadar ai fi putut să-l faci să-ţi spună povestea aceea
în care se află totul totul
aşa a fost că nu te-ai putut ridica
deşi era atât de simplu să te dezlipeşti
de pătura din păr de cămilă şi să faci cei câţiva
paşi
spre raftul cu discuri
a fost aşa că deodată parcă nimic n-a mai fost
aşa cum credeai tu că vezi
şi poate că privirea ta cerea prea mult
cerea imagini şi cuvinte care altădată
trăiau
şi tu în liniştea aceea târzie a camerei nu mai
puteai face mare lucru
orele din mijlocul nopţii
trec atât de greu
cu toţii ştim asta
cu toţii vom afla cândva asta
doar să mai scrii câteva cuvinte
şi să vezi stupefiat
că nu se întâmplă nimic
şi că vin deodată alte cuvinte
spre tine din amintire
pe care nu le-ai putut înţelege
aşa ca şi cum ar fi şi ele pe un disc
nu mai mult de câteva fraze
doar câteva propoziţii scurte
aşezate astfel încât să doară care au tăiat cu o foarfecă timpul
în două
în două părţi ale aceluiaşi trup
şi nu le mai poţi citi nici pe acestea
deşi le-ai putea vedea oricând
tot aşa cum nu mai poţi să-ţi imaginezi că ai şti cum anume
să te ridici şi să iei cu mâna ta
discul acela de pe raftul cu cărţi
şi totul rămâne mut în jurul tău
câteva cuvinte în absenţa gestului de a pune acel disc
câteva vorbe scrise şi pierdute în neantul acela multicolor
lovindu-se de magazine
cuvintele tale lovindu-se
de interiorul unui restaurant de străzi cu nume ciudate
pe unde paşii tăi n-au călcat
printre oameni vorbind vorbind râzând închinând pahare
cu vin roşu
lovindu-se deci cele câteva cuvinte de toate imaginile
pe care le-ai simţit şi care există undeva în lumea asta mare
cuvinte respirând greu
ca un câine părăsit în căutarea stăpânului
de negăsit
chiar aşa erau cuvintele mele
astea mici şi fragile care nu mai înseamnă
poate
decât că mai exişti în trupul tău
că mai ai inima şi sufletul
că nu mai ştii ale cui mai sunt toate acestea
dacă le-a luat cineva
sau au rămas acolo în ploaia rece de primăvară aşteptând
aşteptând
Din volumul “Jurnal la Klausenburg” de Octavian Hoandră (Editura Eikon, 2011), care a fost lansat vineri, 16 decembrie, ora 12.00, la Klausenburg Cafe.
