Întîlnirea autorului cu cititorii fiind programată la Bastilia (librăria din Bucureşti) se poate presupune că ecourile revoluţiei (generic vorbind) nu vor lipsi! Dar zgomotul “ghilotinei” va fi înlocuit - nu mă îndoiesc – de alocuţiunile tandru-savante ale valoroşilor săi invitaţi speciali.

Post apărut pe Gogea’s Blog.

Două cărţi de proză, o asiduă înrolare jurnalistică şi revenirea, nel mezzo del cammin, la literatură, în haine de poet, într-o formulă incitantă, ramificată. Klausenburg e numele german al Clujului, dar şi al unei noi cafenele cu atmosferă de zwischeneuropă updatată, la doi paşi de colţul unde se întâlneau, în interbelic, „filosofii ageri ai răspântiilor”; o fac şi azi, neobosiţi, reconstituind o replică decăzutei Arizona. Alături, poarta înaltă ce duce spre „Tribuna”, „Steaua”, Filiala clujeană a USR. Peste drum, se ruinează încet Continentalul (fost New York), sediu al „Gândirii” de odinioară. O situare strategică. Poemele sunt escortate de Ion Mureşan („o carte despre vitrină, despre amăgitoarea ei transparenţă”) şi Alexandru Vlad (căruia, fine şi imponderabile, poemele i se par epifanii). Octavian Hoandră mai adaugă un detaliu înscenării: „din momentul în care am citit că Hemingway scria în cafenea, mi-am dorit să fac la fel […] Să stai pe «capră» la bar, să fumezi o havană, să priveşti prin geamul de la stradă şi prin oameni, departe, să-ţi aduni gândurile… Să scrii”. Cu datări pe zile, ore, minute, într-o succesiune care să dea iluzia de înaintare, Jurnalul e transcrierea melancolică, nostalgică, în tonuri de miere neagră şi ritmuri de muzici vechi, a unor locuiri eşuate: „aşa a intrat roger / waters / în klausenburg cafe / scoţând din buzunarul de la piept / în dulcea lumină a dimineţii / sufletele unei întregi generaţii / de rataţi / fumători / şi beţivani / ce nu-şi găsesc locul nicăieri / era prima cafea a zilei…”
Cafeaua e ristretto, ca vârsta în crepuscul, ritualul abia încropeşte o prezenţă, căci ochiul alunecă în peisaje care doar în amintire mai au contur, Clujul, dar şi Sibiul pâlpâie în versuri de o uleioasă extenuare, ca minuni pierdute. Viaţa ca o cafenea se consumă în aşteptări vane şi însoţiri fugare – cu Scott Joplin, Scarlatti, Pessoa, Mahler, John Barbirolli, K. Jarrett, Whitman –, un livresc de lumi apuse, căci „s-a lăsat pe nesimţite întunericul”, iar „clipele mici trec”. Dincolo a trecut şi el, căci „nimeni nu mai are timp de sentimente lungi”, „tinerii nu mai au cărţi sub braţ”, iar ţara de „amărăciuni vechi” se clatină pe cumpăna resemnării. Sub vulnerări de tot soiul, abia se mai vede „lumina captivă şi tandră”, „era dimineaţă şi soarele chicotea leneş”. Cuvintele „mici şi fragile” respiră greu, îngânând depărtări şi umbre: „şi totul se petrece / în spatele tău cumva”.

Irina Petraş

Articol apărut în „România literară” (Nr. 1 (06/01/2012 – 12/01/2012))

Mai sunt câteva ceasuri până când ieslea se va fi umplut de Absolut. Unde s-a mai văzut atâta smerenie? Steaua şi-a lăsat fişa astrală a postului și a alergat înaintea muritorilor, să le arate izvorul nemuririi. Dobitoacele şi-au depăşit condiţia şi statutul şi le-au arătat oamenilor cum se respectă primele două din cele zece porunci. Magii – senatorii academiilor antice – şi-au depus busolele căutării infinitului uman, la picioarele Începutului uitat…
Să ne bucurăm că ne-am născut după Venirea Lui Dumnezeu în istorie şi nu mai orbecăim prin univers cu felinare, lanterne sau telescoape când Soarele Dreptăţii străluceşte pe cer…

Sărbători fericite şi bucurii duhovniceşti alături de cei dragi!

Cu cele mai bune gânduri,
Valentin Ajder

ne amintim chiar pasaje
întregi)
o să avem
timpul necesar
să ne amintim despre timpul acela
şi asta va fi chiar întoarcerea
din înstrăinare
fiindcă doar acolo vom fi noi
în imaginile acelea mici
în miile de cuvinte
care au venit înspre noi

dar ne vom preface că sunt doar amintiri
şi ne vom preface
că nu ştim
că de fapt ne prefacem că ne prefacem
că a fost chiar viaţa noastră
şi vom continua să credem că asta e chiar viaţa
noastră
mai ieşim la o terasă
cu prietenii
mai fumăm o ţigară
mai bem o cafea

luni, 30 mai 2011, 11:44 am

nu

nu e la fel
cafeaua asta a dimineţii
nu e niciodată aceeaşi
deşi
ai spune că ai băut doar
o cafea
dar zgomotele
pe care le iei în tine
care te pătrund
deschiderea unei uşi
soarele bătând prin acoperişul de lemn
şi totul se petrece
în spatele tău cumva
ca şi când ai mai fi băut o dată

această cafea
„double expresso”
ai spus
„verry strong” a mai spus ea de
peste umărul tău
nu

nu e aceeaşi cafea
deşi ai spune că
dimineţile tale sunt deja
date
până la ultima
şi cafeaua aceea
e cea din cafeneaua aceea
frumoasă
pe care ani de zile te-ai chinuit
s-o construieşti în propriul tău
suflet
aşa cum un copil construieşte cu
penseta
înlăuntrul unei sticle goale
macheta unui cuirasat

Din volumul “Jurnal la Klausenburg” de Octavian Hoandră (Editura Eikon, 2011), care a fost lansat vineri, 16 decembrie, ora 12.00, la Klausenburg Cafe.

duminică, 8 mai 2011, 11:05 am

cum nu mai poţi asculta köln concert

asta s-a întâmplat
chiar înainte de a te fi gândit să asculţi concertul acela
nu l-ai mai ascultat o vreme
dar a-l asculta într-adevăr însemnă să ştii că e acolo înlăuntrul tău
siguranţa aceea de a-l putea asculta oricând
şi puterea care stă în chiar acest gest

să simţi că acest concert
poate învălui un sens pe care l-ai simţit atunci
deci mai bine zis că ai puterea aceea
de a şti în linişte că el există asemeni foenului

cald
ce topeşte pansamentul de gheaţă al muntelui
şi putinţa de a apăsa oricând pe butonul acela „play” din partea stângă a fiinţei tale şi deodată jarrett îţi va povesti cu degetele lui
dansând pe clapele pianului
că da totul este aşa cum ştii
şi că nu se poate întâmpla nimic rău

aşa a fost

că discul era la locul lui
te uitai prin lumina difuză a lămpii de veghe şi îl vedeai în raftul întunecat
deşi privirea ta nu-l putea distinge însă ştiai că el e acolo
că în orice secundă te-ai fi ridicat de pe canapeaua
de piele în orice secundă
aşadar ai fi putut să-l faci să-ţi spună povestea aceea
în care se află totul totul
aşa a fost că nu te-ai putut ridica
deşi era atât de simplu să te dezlipeşti
de pătura din păr de cămilă şi să faci cei câţiva
paşi
spre raftul cu discuri
a fost aşa că deodată parcă nimic n-a mai fost
aşa cum credeai tu că vezi
şi poate că privirea ta cerea prea mult

cerea imagini şi cuvinte care altădată

trăiau
şi tu în liniştea aceea târzie a camerei nu mai
puteai face mare lucru
orele din mijlocul nopţii
trec atât de greu

cu toţii ştim asta
cu toţii vom afla cândva asta
doar să mai scrii câteva cuvinte
şi să vezi stupefiat
că nu se întâmplă nimic

şi că vin deodată alte cuvinte

spre tine din amintire
pe care nu le-ai putut înţelege
aşa ca şi cum ar fi şi ele pe un disc
nu mai mult de câteva fraze
doar câteva propoziţii scurte
aşezate astfel încât să doară care au tăiat cu o foarfecă timpul
în două
în două părţi ale aceluiaşi trup
şi nu le mai poţi citi nici pe acestea
deşi le-ai putea vedea oricând

tot aşa cum nu mai poţi să-ţi imaginezi că ai şti cum anume
să te ridici şi să iei cu mâna ta
discul acela de pe raftul cu cărţi
şi totul rămâne mut în jurul tău
câteva cuvinte în absenţa gestului de a pune acel disc
câteva vorbe scrise şi pierdute în neantul acela multicolor
lovindu-se de magazine
cuvintele tale lovindu-se
de interiorul unui restaurant de străzi cu nume ciudate
pe unde paşii tăi n-au călcat
printre oameni vorbind vorbind râzând închinând pahare
cu vin roşu
lovindu-se deci cele câteva cuvinte de toate imaginile
pe care le-ai simţit şi care există undeva în lumea asta mare
cuvinte respirând greu
ca un câine părăsit în căutarea stăpânului

de negăsit
chiar aşa erau cuvintele mele
astea mici şi fragile care nu mai înseamnă

poate

decât că mai exişti în trupul tău
că mai ai inima şi sufletul
că nu mai ştii ale cui mai sunt toate acestea
dacă le-a luat cineva
sau au rămas acolo în ploaia rece de primăvară aşteptând
aşteptând

Din volumul “Jurnal la Klausenburg” de Octavian Hoandră (Editura Eikon, 2011), care a fost lansat vineri, 16 decembrie, ora 12.00, la Klausenburg Cafe.

marţi, 14 iunie 2011, 11:00 am

aşa a intrat roger
waters
în klausenburg cafe
scoţând din buzunarul de la piept
în dulcea lumină a dimineţii
sufletele unei întregi generaţii
de rataţi
fumători
şi beţivani
ce nu-şi găsesc locul nicăieri
era prima cafea a zilei
şi roger waters a zburat în
lumina lui cea dintotdeauna
a lumii aceleia care
n-a existat niciodată
doar în visele unor exaltaţi
care mai cred
ca proştii

şi ca jacqueline bisset
în fantasmele sufletelor

„dar ea nu este aici”
a spus roger waters
mirat
„eu ştiam că este cafeneaua
ei”
apoi a mai spus cuvintele
ştiute
în ritmul lui adânc
şi lumea de la mese nu
ştia nimic din
tot ce li se întâmpla
doar zâmbeau fără un motiv anume
doar simţeau cum lumina lui
le încărca sufletele cu
mii de culori
mai aprindeau o ţigară
mai luau o gură de cafea
şi totul părea un tablou
al unui pictor ratat
dintr-un montmartre
care nu mai exista

Din volumul “Jurnal la Klausenburg” de Octavian Hoandră (Editura Eikon, 2011), care va fi lansat vineri, 16 decembrie, ora 12.00, la Klausenburg Cafe.

luni, 27 iunie 2011, 1:38 pm

o fată scrie o scrisoare la klausenburg cafe
coborându-şi cu grijă
ochii deasupra hârtiei
ce minune scrisoarea asta
cum cineva un bărbat
o aşteaptă
fără să ştie
cum coala albă aduna migălos
una câte una literele mici
scrise de chiar
mâna ei
şi cum cresc în josul paginii
şi cum el aşteaptă fără să ştie
plicul alb
pe care sunt aşternute gândurile ei
acelea pe care nu
le-a mai împărţit cu nimeni

şi cum ea se gândeşte

la momentul acela
când el deschide plicul
mângâind cu privirea scrisul
ei ascuţit
şi nervos
cum stă ea în cafenea şi
fumează între
fraze
cu privirea aţintită spre nicăieri
şi cum el îşi imaginează că stă aievea
în faţa ochilor ei
sau cum o lumină mare
se strecoară
afară din plic
şi îi încălzeşte faţa
aceeaşi care a intrat
din ochii ei
acolo în spaţiul
translucid al plicului
o fată scrie o scrisoare
şi literele acelea
curse din sufletul ei
mişcă acum podeaua cafenelei
ca un cutremur
mic
şi foarte îndepărtat

Din volumul “Jurnal la Klausenburg” de Octavian Hoandră (Editura Eikon, 2011), care va fi lansat vineri, 16 decembrie, ora 12.00, la Klausenburg Cafe.

Din volumul “Jurnal la Klausenburg” de Octavian Hoandră (Editura Eikon, 2011), care va fi lansat vineri, 16 decembrie, ora 12.00, la Klausenburg Cafe.

sâmbătă, 16 aprilie 2011, 12:56 pm

cum aburul se topeşte în timp

sau cum culoarea tabloului

se împuţinează

sub privirea ta

aşa trec zilele

în cafenea

te aşezi să vezi cum visele se ciocnesc de trecători

întotdeauna prea grăbiţi

să poată vedea cum propriile vise

îşi pierd substanţa

de la o zi la alta

de la o cafea la alta

ieri erau altfel

alaltăieri erau altcum

şi nu vedem aburul entuziasmului de atunci

cum

răsuceşte cuţitul în inimă

fiindcă s-au născut şi vor fi

întotdeauna lucruri mai importante

decât visele

decât cafeaua

e vina ta că nu vezi

lucrurile serioase ale vieţii

e numai vina ta că

mai stai şi acum în cafenea

pândind pregătit să tresari

un vis care încearcă să-şi mai

păstreze trupul

între oameni prea serioşi şi

prea înfipţi

cu picioarele

în noroiul pe care

îl numim pe nedrept

pământ

Din volumul “Jurnal la Klausenburg” de Octavian Hoandră (Editura Eikon, 2011), care va fi lansat vineri, 16 decembrie, ora 12.00, la Klausenburg Cafe.